TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. si II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S.n. si (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfăsurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelasi timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S.n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinţă si momentul în care se petrece acţiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). - Lat. tempus, -oris.
Sursă : DEX'98 (53805)  - ana_zecheru

TIMP s. v. anotimp, cadenţă, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă.
Sursă : Sinonime (214799)  - siveco

TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimţite.) 2. v. pe-rioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. (FIZ.) timp de înjumă-tăţire = perioadă de înjumătăţire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 16. (MUZ.) bătaie. (La primul ~ ...) 17. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)
Sursă : Sinonime (214798)  - siveco

timp (fază a unei miscări, a ritmului) s. m., pl. timpi
Sursă : DOR (288651)  - siveco

timp (formă de existenţă a materiei, stare a atmosferei) s. n.
Sursă : DOR (288652)  - siveco

timp (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. t'impuri
Sursă : DOR (288653)  - siveco

TIMP¹ ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ◊ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acţiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acţiunea. /<lat. tempus, ~oris
Sursă : NODEX (356885)  - siveco

TIMP² ~i m. 1) Fiecare dintre fazele unei miscări, ale unei acţiuni. ◊ În doi ~i si trei miscări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părţile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru ~i. /<lat. tempus, ~oris
Sursă : NODEX (356886)  - siveco